Ultima ploaie

doisneau

Era un bărbat nu foarte înalt, doar atît cât să-i ajungă gândurile până la o lună înecată într-un tău. Mergea pe o stradă întunecată din centrul Bacăului. Să fi fost trecut de miezul nopții. Ajuns în fața hotelului Decebal și-a amintit de acel sărut carnal pe care Vera, o puştoaică de 20 de ani, îl sorbise de pe buzele lui. Ea era blondă, tunsă scurt, băietește și abia se trezeau în ea demonii trupului. El își ascundea timpul într-o barbă potrivită dupa ceasul unui mag. Acum acea amintire se scurgea rece printre picăturile de ploaie de sfârșit de noiembrie. Nu-i era dor de ea, dar nu-i era nici bine. În fond, Vera nu era decât o întrupare a femeii într-un corp renascentist. Proporțiile ei ii aduceau aminte de tablourile lui Botticelli. Se rușina de acele zile așa cum însuși pictorul se rușinase de tablourile lui și le arsese în marele rug al Vanității aprins în Florența de fanaticul cleric Savonarola. Știa că o dorise dincolo de canoanele rațiunii.Acum picaturile de ploaie se șcurgeau greoaie printre gânduri, târându-se cu zgomot prin mintea bătrână de infinituri înșelătoare.

„Te voi iubi până la capătul timpului!” zise ea.

Iar el se opri să privească cum un melc ducea în cochilie un viitor posibil: el diplomat, doi copii creți și veseli, ea cu părul lung acum, în șalvari violeți, gândindu-se la stelele lui van Gogh.

Se scutură repede de gânduri și zdrobi cu scârbă emoțiile sub talpa pantofilor lui Lacoste. Era ultima ploaie pe care avea să o simtă curgând pe frunte și strecurându-i-se în inimă. Din acea noapte avea să alerge doar după Egoul său. Se plictisise de atâta tinerețe… Îi era greață de iubire… Nu mai voia șalvari și teniși rupți, ci mătase și tocuri. Își potrivi deci barba după timpul unui făgăduitor de iluzii exacte, se îmbrăcă într-un costum prețuit de rigorile modei de atunci, ieși pe ușa din dos și uită de Vera.

„Ne vom vedea din nou la capătul timpului! zise ea și caruselul nu se opri. Cântă mai departe un cântec surd la durere, la iubire… De fapt, care este rostul iubirii? Niciunul în afară de o încercare de a muri câte puțin, nu dintr-o dată. Chinuitoare moarte!

MA, 27 nov 2017

sursa foto: https://www.taringa.net/posts/arte/976165/Fotografia-Robert-Doisneau.html

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s