Năluci

black

Intr-o ieri am purtat rochia albă cu flori de vise. O mai știi oare? O cumpărasem pentru ziua în care urma să-i șoptesc universului că te voi iubi până la Capătul Timpului. Florile de vise erau demult ofilite. Cădeau inerte și gri lângă covorul timpuriu de toamna. Ploua peste ele cu stropi de sfârșit. Nu știu cum de au rezistat atâtea ploi.

Am trecut pe lângă casa ta azi. Pe lângă locul în care ne iubeam nebunește fără să știm că timpul mușcă din noi. Ti-am simțit prezența undeva între inimă și locul lasat pustiu de fluturii ce au părăsit pântecele meu. Nu mai simt nimic pentru tine în afara de oarece mila și poate o urma de amar fără nume. Ai murit odata cu ultima răsucire a cheii în ușa ce a închis trecutul.

În unele zile de mâine îmi amintesc de neputința ce se îngrămădea pe chipul tău. Văd ochii tăi, odată blânzi, ascunzându-se sub un văl de minciuni. Aud vorbele tale înăbușindu-se de neputința de a rosti povestea celor ce sunt.

Oh, biet călător! Pentru ce atăta frică de Adevăr? Nu știi oare că totul a curs așa cum trebuia să curgă?

Sursa foto: https://ro.pinterest.com/pin/265079128040414197/

 

 

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s