Un tango frant

bandoneon

Luminile sunt soapte in intuneric sau strigate in negura. Strigatele de lumina se ascund in fulgere, in stele cazatoare, in foc, in artificiile aruncate in noptile inghetate sau in soarele din zilele toride. Soaptele sunt nascute din ceara unei lumanari de veghe, din rasarit sau din amurg. Oameni iscusiti au incuiat soapte de lumina in spatiul unei sticle colorate si le-au asezat apoi in intuneric. In seara aceea in cafeneaua salii Dalles se vedeau doar luminile mestesugite de oameni. Culorile pale ale reflectoarelor mangaiau bandoneonul lui Sabatier. Privirea Evei a ramas pironita la miscarile instrumentului din care se nastea ultimul tango al serii. Adam i-a spus odata ca bandoneonul este un instrument pentru oameni nebuni*. Avea dreptate. Cel care canta la bandoneon trebuie sa fie de cel putin doua ori mai viu decat un muzician obisnuit. Bandoneonul ii parea Evei o fiara dornica sa inghita ultimul curent de aer, mereu nesatula, mereu in asteptarea urmatoarei miscari. Cine imblanzeste o astfel de fiara e probabil nebun, la fel ca un dansator de tango. Poate de aceea bandoneonul a devenit un simbol al tangoului. Sunetele sale strapung pamantul si poarta pasii hotarati ai dansatorilor. Niciun alt instrument muzical nu poate plange si rade, urla si sopti atat de profund, atat de curat. Niciunul nu striga durerea cu atata mahnire ca sunetele grave ce curg din bandoneon.

Eva vedea viata ei intre marginile de lemn ale bandoneonului. Ura ideea unei biografii ce ar curge lin asemenea unui suflu de aer ce se pierde in neant fara a vibra, fara a rosti toate cele 144 de note ascunse in burduful unui bandoneon.

Straniu! In plansul unui tango nascut dintre mainile lui Sabatier un buton din bandoneon s-a desprins si a cazut pe podeaua cafenelei, ranjind catre Eva. Cand Sabatier a spus „je suis perdu”, Eva rostise in gand exact aceleasi litere. Din viata ei se pierdusera notele cele mai importante. O pauza fortata, o impietrire a vietii intr-un suflet inert si a muzicii intr-un instrument incomplet. Sabatier a intrerupt concertul. Mainile lui refuzau sa cante un tango frant. Eva refuza sa traiasca o viata mediocra, corupta de miscari repetitive pe o cadenta surda la accente, lipsita de sincope sau de timpi scurti incarcati de pasiune. Cateva minute s-au scurs pana cand piesa pierduta din bandoneon a fost asezata la locul ei, lasand instrumentul sa respire lacom inca o data. Sabatier a ascuns din nou sala de dans in misterul unui tango.

Cateva vieti dintr-o viata si lumi dintr-o lume s-au scurs de cand in Eva pierduse muzica si lasase neantul sa se cuibareasca in ea. Doar un nebun ar putea sa o trezeasca la viata…

Inspirat de Daniel Mandita* si TT

08.10.2013

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s