Rugă

ping

Memo: „Dragostea acoperă totul, crede totul, nădăjduieste totul, suferă totul./ Dragostea nu va pieri niciodată.” Corinteni 13

Iubește-mă azi, căci palmele mele au nevoie de căldura ta. Sărută-mă acum, căci prin inima mea curge un râu de întuneric iar mâine s-ar putea să nu mai fiu. Mi-am pierdut aripile undeva între pământ și cer. Simt ca fruntea imi este străpunsă de un început de coarne și că în loc de unghii îmi cresc copite. Părul meu, odată blond, e acum roșiatic. Demonii mă strigă din noaptea fără de sfarșit.

Te înspăimânt? Nu mă mai cunoști?

Vezi tu, iubitul meu, ai uitat că suntem muritori. Crezi poate că timpul îți aparține, că poți decide să aștepți, să cântărești, să pedepsești, să nu ierți. Ai uitat că porți cu tine un rând de aripi noi pentru mine, că mi-ai promis ca vei fi îngerul meu păzitor. Ai uitat că buzele tale pot rosti cuvinte blânde, că palmele pot mângâia. Ai uitat că zâmbetul aprinde dragostea.

Pentru ce mă pedepsești? Mă scufundam. Mă afundasem deja în prăpăstiile zădărniciei. Am strigat către tine fără glas, ți-am cerut ajutorul, dar nu m-ai auzit. Am căutat un braț care să mă tragă din întuneric și nu te-am găsit. În groaza aceea m-am agățat, în schimb, de un sărut interzis. Da! Te-am vândut pe un Sărut. Sunt o Iudă. Dar tu, tu cine ești?

Privește-mă! Mi-ai pus o literă stacojie pe piept și lași demonii să mă conducă la eșafod. Ești mândru de vocile ce se zbat în gândurile tale? Ești sigur ca harpele s-au auzit în cer când tu ai strigat ”Vinovată!”? Poți să te speli pe mâini si să spui că sângele iubirii noastre e doar asupra mea?
Mă dor tălpile acum când urc pe dealul acesta spre locul unde mă așteaptă călăul. Ai ales cel mai greu drum. Sunt pietre ascuțite pe cărare iar praful îmi zgârîie ochii. Ți-am cerut îndurare,te-am rugat să mă ierți, însă tu nu mă mai auzi. Nu ai observat că aripile tale au căzut în țărână în timp ce plăteai călăul. Nu ai simțit că pe fruntea ta a început să crească un rând de coarne și că unchiile tale s-au transformat în copite.

Iubește-mă azi, rogu-te, cât încă Timpul ne mai rabdă! Iartă-mă acum, înainte sa iau cu mine în Iad perechea ta noua de aripi. Eu te-am iertat fara sa-mi ceri.
PS Scrisă în memoria aripilor cazute, a dragostei pierdute, pentru cei condamnati si pentru judecatorii lor.
photo: Adam Klaus fb page

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s