Tangoul Evei

Era ora 9 seara. Cerul se intunecase. Asfaltul ridica inca aburi de cladura. Cu fiecare pas, Eva simtea ca asfaltul o inghite. Nu mergea pe drum, ci drumul trecea prin ea. Se gandea ca atunci cand asfaltul o va inghiti pana la genunchi nu va mai putea inainta. Va ramane dreapta ca o statuie. Poate ca in acel moment gandurile ei ar impietri odata cu trupul si va putea auzi din nou linistea. Cand asfaltul i-a ajuns pana la glezne s-a oprit in fata unei ferestre luminate. Prin fereastra se vedeau cupluri dansand tango. Oamenii din spatele ferestrei traiau in afara timpului. Se poate sa fi dansat acolo de cateva secole fara sa oboseasca, fara sa inteleaga ca lumea de afara se schimbase. Cand buricele degetelor ating partenerul de dans din ele ies radacini care se infig in trupul celuilalt. Radacinile ii cuprind apoi atat de strans incat cei doi dispar intr-un singur trup. Cand trupul danseaza, radacinile sunt prinse de cer. Pasii lui nu ating pamantul. Asfaltul nu l-ar putea inghiti. Muzica plange. In ea se aud gandurile Evei.

d8275-1185721_10151667184184843_459973150_n

Monica Alexandru
13.08.2013

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s